Ironia sortii

Ora 12:55, stateam in Gara de Nord asteptand cu nerabdare trenul care sa ma duca cat mai departe de orasul acesta aglomerat. Vremea… hmm, tipica lunii februarie. Norii se ingramadeau pe cer, realizand o perdea in tonuri de gri, dandu-mi senzatia de asfixiere. Iar umezeala din aer imi strica tot cheful. Trenul se aproprie si toata lumea se agita nestiind cum sa ajunga mai repede la linia 7. Doamne cand o sa inteleaga ca degeaba se grabesc atat, trenul stationeaza 10 minute in gara si locurile sunt specificate pe bilete asa ca nu “fura” nimeni locul altuia. Dar asa-i omul, nu il poti schimba. Am uitat sa mentionez, motivul pentru care eu plec din “ravnita” capitala, Bucuresti,  e pentru ca nu mai am bani sa imi platesc chiria asa ca trebuie sa ma mut intr-un sat din imprejurime. Ah, sa nu credeti ca sunt o tocilara saracuta, nu, nici pe aproape, defapt am un cont in banca lasat de mami si tati, inainte sa plece in USA, doar ca nu am absolvit inca facultatea si fara actele cu care sa dovedesc acest lucru, nu pup banii respectivi. Faza ii ca am terminat prea repede banii lasati de ei care ar fi trebuit sa  ma tina pana in 14 iunie.Am urcat in tren, ah ce imbulzeala,… locu 3, grozav macar este la fereastra. Am deschis usa de la compartiment, care revoltata scotea niste scartaituri pur si simplu enervante. Nu am avut ocazia sa analizez persoanele din compartiment decat dupa ce m-am asezat. Un batran si o batranica stateau vizavi si pe locul de langa usa era un domn care scria un mesaj pe un telefon… Nokia E72, sunt pasionata de telefoanele mobile si le recunosc foarte usor. Personal detin bijuteria de Samsung B7620 Giorgio Armani, chiar daca este un telefon  barbatesc, eu il iubesc in plus telefoanele “de fete” sunt prea slabe din punct de vedere al performantelor.  Trenul a pornit incet, poate prea incet dar pentru mine era perfect nu eram chiar asa de nerabdatoare sa ajung la viitoarea mea casa pentru urmatoarele 4 luni de zile. Priveam pe fereastra  analizand stalpii de telegraf. Nu am realizat cand companionii mei au coborat la prima statie si in locul lor a venit altcineva.

–          “Salut! Unde mergi?” Grai o voce masculina.

Atunci mi-am intors privirea si l-am analizat, sprancene stufoase, ochi de smarald, buze subtiri, par cafeniu si ciufulit. Era imbracat intr-o bluza alba mulata cu un imprimeu cu lup si cu niste bretele negre peste si jeansi negri, incaltat in skateri negri . Parfumul cred ca era Christian Lacroix. Hm, frumusel si cu gusturi bune. Ma privea insistent cu una din sprancene ridicate.A probabil si datorita tinutei mele… blugii stamti si bluza albastra cu ceva volanase si foarte decoltata isi spuneau cuvantul. Dar totusi aveam esarfa la gat.

–          “Buna, la Calugareni, tu?” I-am raspuns politicos.

–          “Ah, defapt tot acolo, cum te numesti?”ma intrebat cu o voce cu care parea ca vrea sa ma seduca mai mult decat vroia sa afle care era cu adevarat numele meu.

–          “Isabella…  sau doar Bella cum preferi, i-am spus zambind.” O mica “prada” pana ajung la Calugareni nu mi-ar strica mai ales daca acolo merge si el si in plus doamne cat pot sa ador barbatii cu gusturi bune la parfumuri.

–          “Bella, cred ca o sa iti zic. Eu sunt Edward”. Edward… ce nume potrivit, sofisticat la fel ca si el.

–          “Incantata. Umm… Tu, daca nu sunt prea indiscreta, locuiesti in Calugareni?”

–          “A, nu defapt stau in gazda acolo, sunt la facultatea de arhitectura din Bucuresti dar orasul nu ii pe gustul meu… prea aglomerat, prea “in miscare” tot timpul, daca intelegi la ce ma refer. Tu?

–          “Eu… cam la fel, stai, ai zis ca esti la arhitectura?!” Cum adica ii la arhitectura si eu nu l-am vazut prin facultate? Adica ii la aceeasi facultate ca mine!?!

–          “Da, la peisaje, vreau sa devin arhitect peisagist. De ce intrebi?” Felul cum isi ridica spranceana si zambetul discret, tipul asta vrea sa se dea la mine sau m-am lovit eu la cap?

–          “Pai eu sunt tot la arhitectura doar ca la design interior.” I-am spus entuziasmata.

–          “Interesant”. A fost tot ce a spus, dupa care si-a scos o carte si a inceput sa citeasca. Multumita ochilor meu ageri,( mda stiu sunt narcisista), am apucat sa citesc numele cartii “Griffin-Atac la adresa presedintelui”. Tipul asta imi place din ce in ce mai mult, oare cum saruta? Voi afla in curand. Oare are prietena?La cum arata nu ar fi exclus, desi imi pare genu macho care nu ii adeptu relatiilor stabile. Defapt cine vorbeste cea mai lunga relatie a mea a fost acum o saptamana si a durat 2 saptamani, cam mult da` era simpatic respectivu. Dar cand sa pun intrebarea, parca mi-a luat-o din gura.

–          “Pot sa intreb daca ai prieten? “ ma intrebat cu jumatate de gura.

–          “Aaa… nu, momentan. Tu?” Doamne ce usor a fost.

–          “Nu, ultima era o tarfa asa ca am preferat sa ii zic “next”.”  Yes!, oricum nu conta, al meu erai cu sau fara catelusa dupa tine  doar ca va fi mai usor acum, ai ce rea sunt! A urmat un moment mort si foarte sec, Edward se pare ca nu ii genu vorbaret, ceea ce ii cam enervant. Dar nu ii o problema asta, il fac eu sa vorbeasca.

–          “As putea sa vad ca telefon ai?”intreb eu cu un zambet inocent.

–          “A, cred ca da. Ii un model nou nu cred ca il stii.” Si isi baga mana in buzunar sa il scoata. Auzi la el ca, “ii un model nou, nu cred ca il stii”, glumeste pe seama mea?!?! Vroiam sa ma dau putin mare asa ca atunci cand a scos jumatate din telefon afara am recunoscut imediat modelul. Vai ce noutate a aparut in aceeasi luna ca si telefonul meu. Nokia 6788 maro.

–          “Acela este un Nokia 6788” am spus victorioasa. El ma privit uimit si doar a dat din cap aprobandu-ma.

–          “Cum ti-ai dat seama? Nici macar nu l-am scos bine din buzunar.!.”

–          “Pai sunt pasionata de telefoane, cunosc toate modele aparute, chiar si cele mai recente.” Hah, sa vedem ce zici acum frumuselule.

–          “Dragut. Tu ce telefon ai?”

–          “Ce telefon crezi ca mi s-ar potrivi?” am incercat sa il imit si am ridicat o spranceana, zambind seducator.

–          “Ceva de firma clar, Sony Ericsson ultimul model?” Jafuri de la Sony   credea ca am, tipul nu ii pe treaba lui.

–          “Defapt ceva mai sofisticat, incearca Samsung B6720- Giorgio Armani”. A facut ochii mari si gura i s-a deschis putin.Hei -pisi- revinati nu stiu sa aplic manevra Heimlich.

–          “Ummm… esti ok?” am intrebat ingrijorata.

–          “D-d-da. Tu vorbesti serios? Pot sa-l vad?!” Ho mai usor fanule. Eu te cred ca imi idolatrizezi telefonu da` mai usor ca-l sperii.   L-am scos cu grija din husa maro de piele intoarsa si i l-am dat. Doamne ce privire are, ai putea spune ca ii un copil de clasa 1 care a primit o noua jucarie. Nu mi-am putut abtine un chicot. Dar macar l-am readus la realitate. Si-a ridicat rusinat privirea.

–          “Scuze dar telefonul tau… ei bine e poate cel mai reusit telefon de la Samsung.” Hello, da clar ca ii cel mai resit telefon altfel nu il mai cumparam.

–          “Mersi.” Trenul s-a oprit cu cateva scartaieli. Am avut instinctul tipic de a  ma uita pe geam si se pare ca am ajuns la punctul limita a-l calatoriei mele si al lui. M-am intins dupa bagaj dar nu am prins bine manerul si cand l-am tras a cazut peste Edward care acum era pe jos tinandu-se de ceafa.

–           O doamne, Edward… Edward esti bine? Am intrebat speriata desi era foarte palid, si un firicel de sange i se scurgea pe gat in jos. O nu, ce-am facut. Edward Edward… dar el nu raspundea statea in genunchi, cu ochii inchisi.